EXCLUSIV VIDEO | Există trei scenarii pentru Magistrala 7 de metrou, de la Unirii la Bragadiru. Explicațiile lui Rareș Hopincă, city manager Sector 5

Publicat: 06/06/2023, 08:00

Rareș Hopincă, city manager al Sectorului 5, a explicat, în exclusivitate în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, care sunt scenariile pentru construirea Magistralei 7 de metrou, care ar urma să plece de la Piața Unirii și să aibă capătul în Bragadiru. Oficialul Sectorului 5 a precizat că sunt trei scenarii posibile pentru construirea acestei linii.

„Din discuțiile preliminare pe care le-am avut cu specialiștii în astfel de proiecte de infrastructură mare, există două scenarii posibile sau trei, al treilea fiind un mix între primele două. Primul scenariu este de metrou clasic, subteran, pe care îl cunoaștem cu toții, din București și din alte capitale europene, iar al doilea scenariu este să-l facem metrou ușor, un fel de tramvai 41 pe linia tramvaiului 32, protejat pe ambele sensuri de mers, după cum am spus, să conecteze foarte bine orașul Bragadiru cu Sectorul 5 și să se ducă până la centura feroviară a orașului Bragadiru”, a spus Rareș Hopincă, în cadrul emisiuniii „Cu Gândul la București” de luni seară.

Pasaje subterane pentru anumite intersecții

City managerul Sectorului 5 a explicat și care este al treilea scenariu pentru construirea Magistralei 7.

„Al treilea scenariu va fi o soluție combinată între pasaje rutiere subterane sau introducerea metroului la subteran pentru anumite intersecții mari din Sectorul 5, cum este intersecția de la Buzoieni, cum este rondul Alexandriei, sunt soluții care vor fi analizate de specialiștii în trafic și în proiectare de metrou. Ne vor da cele mai bune soluții și cele mai eficiente și din perspectiva costurilor, pentru că dacă vom alege soluția integral subteran, costurile vor fi mult mai mari și durata execuției mult mai mare”, a detaliat Rareș Hopincă.

„Banii ar putea veni pe următoarea programare a Uniunii Europene”

Oficialul Sectorului 5 a precizat că, cel mai probabil, pentru Magistrala 5 se va merge cu o soluție mixtă.

„Probabil, se va merge pe o soluție mixtă, care va fi cea mai eficientă din punct de vedere tehnico-economic. Banii ar putea veni pe următoarea programare a Uniunii Europene, pe programele operaționale de după 2028. Noi suntem în actuala programare, 2021 – 2027”, a explicat Rareș Hopincă, în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Acesta a mai spus că Magistrala 7 ar urma să aibă undeva la 10 stații.

De asemenea, Rareș Hopincă a dezvăluit că lucrările la Magistrala 7 ar putea începe undeva în 2028-2029.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Magistrala 7 de metrou, pași importanți. Când ar putea începe lucrările, ne dezvăluie Rareș Hopincă, city manager Sector 5

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×